Acasa
FC Barcelona este un club sportiv care operează un număr de echipe în Barcelona, Catalonia, Spania, dintre care cea mai renumită este aceea de fotbal. Fondat în 1899 de un grup de fotbalişti elveţieni, britanici şi catalani conduşi de Joan Gamper. Mottoul său este "Barça este mai mult decât un club" (catalană: El Barça és més que un club). Stadionul său principal este Nou Estadi del Futbol Club Barcelona, cunoscut popular ca Camp Nou, in Barcelona. FC Barcelona are o îndelungată rivalitate cu Real Madrid.
[modifică] Fondarea
La 22 octombrie 1899 Gamper a făcut o reclamă în Los Deports declarându-şi dorinţa de a forma un club de fotbal. Din răspunsul pozitiv primit s-a stabilit o întâlnire la Gimanasio Sole pe 29 noiembrie. Unsprezece jucători au participat: Gualteri Wild, Lluís d'Ossó, Bartomeu Terradas, Otto Kunzle, Otto Maier, Enric Ducal, Pere Cabot, Carles Pujol, Josep Llobet, John Parsons şi William Parsons. Astfel s-a născut Foot-Ball Club Barcelona. Mai multe alte cluburi de fotbal spaniole, cele mai notabile fiind Real Madrid şi Athletic Bilbao aveau, de asemenea, fondatori britanici şi datorită acestui fapt şi-au adoptat nume în stilul englezesc.
Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, azulgrana, după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elveţiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zurich şi Şcoala Comercială a Croitorilor în Crosby, Merseyside au fost creditate şi au pretins a fi sursa de inspiraţie.
[modifică] Campionat de Catalunya
FC Barcelona era doar unul din mai multe cluburi de fotbal care s-au ridicat în Catalonia în jurul acestei perioade. Printre altele au fost şi Palamos CF, cel mai vechi club al Catalonia, fondat în 1898, Catala SC (1899), Hispania AC (1900) şi Sociedad Espanola de Football. În curând se adunaseră destule echipe pentru a organiza o ligă şi în decembrie 1900 Alfons Macaya, preşedintele lui Hispania AC a oferit un trofeu. Copa Macaya a evoluat în cele din urmă în Campionat de Catalunya. Acesta a fost prima ligă campionat jucată vreodată în Spania. FC Barcelona a câştigat primul lor trofeu în 1901, adjudecându-şi Copa Macaya. Subsecvent au câştigat Campionat de Catalunya de alte 20 de ori înainte ca acesta să fie desfiinţat în 1940. În 1902 clubul a jucat şi prima finală a Copa del Rey, pierzând în faţa Clubului Vizcaya cu 2-1.
[modifică] Anii Gamper
În 1908 Joan Gamper a devenit preşedintele clubului pentru prima oară. Subsecvent, a deţinut această poziţie în cinci ocazii distincte (1908-1909, 1910-1912, 1917-1919, 1921-1923 şi 1924-1925), stând timp de 25 ani la cârma echipei. Realizarea sa principală ca preşedinte a fost oferirea unui stadion propriu pentru Barca. Până în 1909 echipa juca în diferite stadioane, niciunul dintre ele neaparţinând clubului. La 14 martie 1909, stadionul Carrer Industria de 6,000 de locuri şi-a deschis uşile. În 1922 clubul s-a mutat într-o casă nouă la Les Corts. Acesta avea iniţial capacitatea de 30,000 de locuri, expansionându-se mai târziu la un impresionant 60,000.
Tot Gamper a introdus şi jucători legendari precum Alcantara, Zamora şi Samitier. Aceştia au ajutat clubul în dominarea atât a Championat de Catalunya, cât şi a Copa del Rey, câştigând primul campionat La Liga în 1929.
[modifică] Criza şi războiul civil
Criza începută la sfârşitul anilor 1920 s-a înrăutăţit după ce soldaţii lui Franco au bombardat sediul principal al clubului. După aceste evenimente, clubul a fost forţat în a-şi schimba numele în Club de Futbol Barcelona, şi-a îndepărtat porţiunea catalană din steag şi a numit un preşedinte deschis faţă de regimul lui Franco.
Rivalitatea cu Real Madrid a fost iniţiată de către climatul politic din timpul regimului lui Franco. Cum drapelul şi limba catalană au fost interzise, FC Barcelona a devenit simbolul unic al naţionalismului catalan.
Barcelona a început să-şi îmbunănăţească jocul în anii 1950. Evoluţia clubului a fost oprită din prisma intervenţiei guvernului în achiziţionarea lui Alfredo Di Stefano. Conducerea clubului a demisionat în semn de protest faţă de aranjamentul absurd prin care Barcelona şi rivalii Real Madrid ar fi trebui să "împartă" acest jucător. Această problema s-a născut din prisma faptului că ambele cluburi au crezut că au semnat cu Di Stefano, însă cu cluburi diferite, unul dintre ele era cel care deţinea contractul său, iar celălalt era clubul unde acesta era împrumutat. Înţelegerea s-a deteriorat, Di Stefano devenind jucătorul lui Real - fapt privit de marea majoritate drept favor guvernamental faţă de acest club.
[modifică] Fondarea
La 22 octombrie 1899 Gamper a făcut o reclamă în Los Deports declarându-şi dorinţa de a forma un club de fotbal. Din răspunsul pozitiv primit s-a stabilit o întâlnire la Gimanasio Sole pe 29 noiembrie. Unsprezece jucători au participat: Gualteri Wild, Lluís d'Ossó, Bartomeu Terradas, Otto Kunzle, Otto Maier, Enric Ducal, Pere Cabot, Carles Pujol, Josep Llobet, John Parsons şi William Parsons. Astfel s-a născut Foot-Ball Club Barcelona. Mai multe alte cluburi de fotbal spaniole, cele mai notabile fiind Real Madrid şi Athletic Bilbao aveau, de asemenea, fondatori britanici şi datorită acestui fapt şi-au adoptat nume în stilul englezesc.
Legenda spune că Gamper a ales culorile legendare ale clubului, azulgrana, după FC Basel, fostul său club. Însă alte echipe elveţiene pentru care Gamper jucase, cea a cantonului său natal din Zurich şi Şcoala Comercială a Croitorilor în Crosby, Merseyside au fost creditate şi au pretins a fi sursa de inspiraţie.
[modifică] Campionat de Catalunya
FC Barcelona era doar unul din mai multe cluburi de fotbal care s-au ridicat în Catalonia în jurul acestei perioade. Printre altele au fost şi Palamos CF, cel mai vechi club al Catalonia, fondat în 1898, Catala SC (1899), Hispania AC (1900) şi Sociedad Espanola de Football. În curând se adunaseră destule echipe pentru a organiza o ligă şi în decembrie 1900 Alfons Macaya, preşedintele lui Hispania AC a oferit un trofeu. Copa Macaya a evoluat în cele din urmă în Campionat de Catalunya. Acesta a fost prima ligă campionat jucată vreodată în Spania. FC Barcelona a câştigat primul lor trofeu în 1901, adjudecându-şi Copa Macaya. Subsecvent au câştigat Campionat de Catalunya de alte 20 de ori înainte ca acesta să fie desfiinţat în 1940. În 1902 clubul a jucat şi prima finală a Copa del Rey, pierzând în faţa Clubului Vizcaya cu 2-1.
[modifică] Anii Gamper
În 1908 Joan Gamper a devenit preşedintele clubului pentru prima oară. Subsecvent, a deţinut această poziţie în cinci ocazii distincte (1908-1909, 1910-1912, 1917-1919, 1921-1923 şi 1924-1925), stând timp de 25 ani la cârma echipei. Realizarea sa principală ca preşedinte a fost oferirea unui stadion propriu pentru Barca. Până în 1909 echipa juca în diferite stadioane, niciunul dintre ele neaparţinând clubului. La 14 martie 1909, stadionul Carrer Industria de 6,000 de locuri şi-a deschis uşile. În 1922 clubul s-a mutat într-o casă nouă la Les Corts. Acesta avea iniţial capacitatea de 30,000 de locuri, expansionându-se mai târziu la un impresionant 60,000.
Tot Gamper a introdus şi jucători legendari precum Alcantara, Zamora şi Samitier. Aceştia au ajutat clubul în dominarea atât a Championat de Catalunya, cât şi a Copa del Rey, câştigând primul campionat La Liga în 1929.
[modifică] Criza şi războiul civil
Criza începută la sfârşitul anilor 1920 s-a înrăutăţit după ce soldaţii lui Franco au bombardat sediul principal al clubului. După aceste evenimente, clubul a fost forţat în a-şi schimba numele în Club de Futbol Barcelona, şi-a îndepărtat porţiunea catalană din steag şi a numit un preşedinte deschis faţă de regimul lui Franco.
Rivalitatea cu Real Madrid a fost iniţiată de către climatul politic din timpul regimului lui Franco. Cum drapelul şi limba catalană au fost interzise, FC Barcelona a devenit simbolul unic al naţionalismului catalan.
Barcelona a început să-şi îmbunănăţească jocul în anii 1950. Evoluţia clubului a fost oprită din prisma intervenţiei guvernului în achiziţionarea lui Alfredo Di Stefano. Conducerea clubului a demisionat în semn de protest faţă de aranjamentul absurd prin care Barcelona şi rivalii Real Madrid ar fi trebui să "împartă" acest jucător. Această problema s-a născut din prisma faptului că ambele cluburi au crezut că au semnat cu Di Stefano, însă cu cluburi diferite, unul dintre ele era cel care deţinea contractul său, iar celălalt era clubul unde acesta era împrumutat. Înţelegerea s-a deteriorat, Di Stefano devenind jucătorul lui Real - fapt privit de marea majoritate drept favor guvernamental faţă de acest club.